Siguranta,Certitudine,Bucurie

  

George Cutting 1843-1934

                      Siguranta
             Certitudine
       Bucurie                         Partea II

„Vai! Atunci toate speranţele mele s-au năruit”, plânge omul, „căci sunt prea sărac pentru a cumpăra un miel.”

În timp ce se desfășoară această conversaţie, li se alătură o a treia persoană, care, după ce aude povestea tristă a omului sărac, se întoarce spre el și îi spune cu blândeţe: „Bucură-te, căci îţi pot împlini nevoia!” Apoi continuă: „Noi avem în casa noastră, din vârful dealului de acolo, un mielușel crescut chiar lângă vatra noastră, care este fără pată și fără cusur. Nu s-a îndepărtat niciodată de casă și este răsfăţat de toţi cei ai casei. Îţi voi aduce acest miel.”

Și pornește grăbit spre casa de pe deal. Apoi îl poţi vedea cum conduce cu blândeţe minunata făptură în jos, pe coasta dealului și curând, cei doi, mielul și măgărușul, stau alături.

Apoi mielul este legat de altar, sângele îi este vărsat și focul îl mistuie. Preotul cel drept se întoarce acum spre omul sărac și-i spune: „Acum ești

liber să-ţi duci acasă mânzul în siguranţă, nu mai este în primejdia de a-i fi frânt gâtul. Mielul a murit în locul lui și astfel măgărușul este pe drept liber. Mulţumește-i prietenului tău.”

Acum, biet suflet tulburat, nu poţi să vezi în această poveste modalitatea lui  Dumnezeu de mântuire  a păcătosului? Pretenţiile pe care le are El din cauza păcatul tău cer un „gât frânt”, adică dreapta judecată asupra capului tău vinovat, alternativa fiind moartea unui înlocuitor aprobat de El. Tu nu ai putut găsi resursele pentru a-I îndeplini cerinţa, dar, în Persoana Preaiubitului Său Fiu, Dumnezeu Însuși a adus Mielul. „Iată Mielul lui Dumnezeu” le-a spus Ioan ucenicilor săi când ochii săi L-au privit pe Cel binecuvântat și fără pată. „Iată Mielul lui Dumnezeu care a venit ca să ridice păcatul Lumii” (Ioan 1:29).

El a mers la Calvar, asemeni unui miel dus la înjunghiat (Isaia 53:7) și, acolo și atunci, „a suferit odată pentru păcate, El, Cel drept, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1Petru 3:18). El a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiţi drepţi (Romani 4:25). Astfel Dumnezeu nu Se abate nici cu o iotă de la cerinţele Lui drepte și sfinte atunci când îl îndreptăţește  (adică îl exonerează de toate acuzaţiile de vinovăţie) pe păcătosul nelegiuit care  crede în Isus (Romani 3:26). Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru un astfel de Mântuitor, o astfel de mântuire! „Crezi tu în Fiul Lui Dumnezeu?”

„Păi”, răspunzi tu, „eu, ca păcătos condamnat, am găsit în El pe cineva în care pot cu siguranţă să mă încred. Cred cu adevărat în El.” Atunci îţi pot spune că Dumnezeu face ca întreaga valoare a jertfei și morţii Fiului Său, așa cum o estimează El, să îţi aparţină, ca și cum tu însuţi ai fi înfăptuit toate acestea.

5

O, ce minunată cale de mântuire este aceasta! Nu este ceva măreţ, grandios și divin – demn de Dumnezeu Însuși? Mulţumirea propriei Lui inimi pline de dragoste, gloria preţiosului Său Fiu și mântuirea păcătosului - toate legate împreună. Ce împletire de har și slavă! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care a rânduit ca propriul Său Fiu Preaiubit să împlinească întreaga lucrare și să primească toată lauda, și ca tu și eu, sărmani vinovaţi care credem în El,  nu doar să primim binecuvântarea, ci să ne și bucurăm pentru  totdeauna de  fericita companie a Celui ce binecuvântează.

„Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui! (Psalm

34:3).

Dar probabil că îmi vei pune cu nerăbdare întrebarea: „De ce, din moment ce cu toată sinceritatea mă bizui în întregime pe Cristos și lucrarea Sa și nu-mi pun nădejdea în mine și în lucrările mele, nu am siguranţa deplină a mântuirii mele?”. Tu spui:  „Dacă azi sentimentele mele justifică spusele mele că sunt mântuit, aproape sigur în ziua următoare ele îmi infirmă orice nădejde, iar eu rămân asemeni unei corăbii purtată încoace și-ncolo de valuri, fără niciun fel de ancoră.”

Ah, aici se află greșeala ta. Ai auzit vreodată despre vreun căpitan care încearcă să ancoreze fixând ancora în interiorul vasului? Niciodată. Totdeauna în exterior. E posibil să-ţi fie foarte clar că numai moartea Lui Cristos îţi dă SIGURANŢĂ, dar tu crezi că ceea ce simţi îţi dă CERTITUDINE.

Acum ia din nou Biblia, fiindcă vreau să vezi din Cuvântul Lui Dumnezeu cum îi dă El omului

CUNOȘTINŢA MÂNTUIRII.

Înainte de a ajunge la versetul pe care te rog să-l citești cu mare atenţie și care vorbește despre cum trebuie să știe un credincios că are viaţa veșnică, lasă-mă să ţi-l citez în maniera distorsionată în care îl interpretează deseori imaginaţia omului. „Acest sentiment de bucurie ţi l-am dat ţie, care crezi în Numele Fiului Lui Dumnezeu; pentru ca tu să știi că ai viaţa veșnică!” Acum deschide Biblia și, în timp ce vei compara cele spuse mai sus cu Cuvântul binecuvântat și de neschimbat al Lui Dumnezeu, fie ca El să te facă să spui din toată inima, asemeni lui David: „Urăsc gândurile deșarte, dar iubesc Legea Ta” (Psalm 119:113, KJV). Versetul pe care tocmai l-am denaturat se găsește în 1 Ioan 5:13: „V-am scris aceste lucruri CA SĂ ȘTIŢI că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, AVEŢI viaţa veșnică.”

6

Cum au știut cu certitudine întâi născuţi ai miilor de israeliţi că ei sunt în siguranţă în noaptea în care au sărbătorit Paștele și în care a fost judecat Egiptul?

Hai să vizităm două din casele lor și să auzim ce au ei de spus.

În prima casă în care intrăm îi găsim pe toţi tremurând, plini de teamă și nesiguranţă. Care e motivul palorii și al tremurului lor? Îl întrebăm pe întâiul născut al familiei și el ne informează că îngerul morţii va cutreiera ţara și că nu știe sigur cum vor sta lucrurile cu el atunci, în acele clipe solemne. „După ce îngerul nimicitor va fi trecut de casa noastră”, spune el, „și noaptea judecăţii va fi luat sfârșit, abia atunci voi ști că sunt în siguranţă, dar nu văd cum aș putea fi sigur de acest lucru până atunci. Am auzit că cei din casa de alături sunt siguri de salvarea lor, dar noi credem că aceasta e o dovadă de mândrie. Tot ce pot face este să-mi petrec această noapte lungă și înfricoșătoare sperând ce e mai bine”.

„Dar”, întrebăm noi, „Dumnezeul lui Israel nu a asigurat o cale de izbăvire pentru poporul Său?”

„Ba da”, ne răspunde  el, „și am folosit această cale de scăpare. Sângele mielului de un an, fără pată și fără cusur, a fost stropit cum se cuvine, cu un mănunchi de isop, pe stâlpii și pragul de sus al ușii; totuși, nu suntem pe deplin siguri că vom fi în siguranţă.”

Să-i  lăsăm pe acești israeliţi plini de îndoială și tulburaţi  și să intrăm în casa  alăturată. Un contrast uimitor ne izbește încă din primul moment. Pacea  domnește  în fiecare colţișor al casei. Locuitorii ei au mijlocul încins, încălţămintea în picioare, toiagul în mână și, astfel pregătiţi, mănâncă mielul fript pe vatră.

Ce poate să însemne toată liniștea asta într-o noapte atât de solemnă? „Ah”, spun ei, “tot ce mai așteptăm este ordinul Lui Iehova de plecare, ca apoi să ne luăm rămas-bun pentru totdeauna de la biciul cruzilor noștri supraveghetori și de la toată corvoada Egiptului!”

„Dar staţi! Voi uitaţi că aceasta este noaptea judecăţii Egiptului?”

„Știm prea bine, dar primul nostru născut este în siguranţă. Am stropit ușiorii cu sânge, conform dorinţei Dumnezeului nostru.”

„La fel au făcut și vecinii voștri”, răspundem  noi, „dar ei sunt cu toţii nefericiţi din cauta incertitudinii cu privire la siguranţa lor.”

„Ah”, răspunde cu fermitate întâiul născut, „dar noi avem MAI MULT DECÂT  SÂNGELE STROPIT;  noi avem CUVÂNTUL INFAILIBIL AL LUI DUMNEZEU DESPRE SÂNGE. Dumnezeu a spus: «Când voi vedea sângele, voi  trece pe lângă tine» (Ex. 12:13). Dumnezeu este pe deplin satisfăcut de

7

sângele de afară, iar noi suntem pe deplin satisfăcuţi în interiorul nostru de

Cuvântul Său.”

Sângele stropit ne oferă SIGURANŢĂ. Cuvântul rostit ne oferă CERTITUDINE.

Ar putea să ne ofere ceva mai multă siguranţă decât sângele stropit sau mai multă certitudine decât Cuvântul rostit? Nimic. Nimic. Acum, cititorule, lasă- mă să-ţi pun o întrebare. „Care dintre aceste două case crezi tu că era mai în siguranţă?” Ai putea spune că a doua, în care toţi erau atât de liniștiţi, însă ai greși. Amândouă erau în aceeași siguranţă. Siguranţa lor depindea de ceea ce credea Dumnezeu despre sângele de afară, și nu de starea emoţională din interior.

Dacă vrei să fii sigur de binecuvântarea ta, atunci, drag cititor, ascultă nu de  mărturia  instabilă a emoţiilor tale lăuntrice, ci de mărturia  infailibilă a Cuvântului Lui Dumnezeu. „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veșnică” (Ioan 6:47).

Lasă-mă să-ţi ofer o ilustraţie simplă din viaţa de zi cu zi. Un fermier de la ţară, neavând suficientă iarbă pentru vitele sale, face cerere pentru a închiria o frumoasă bucată de pășune aflată chiar lângă casa sa.

Pentru o perioadă de timp nu primește niciun răspuns de la proprietar. Într- o zi, un vecin vine și-i spune „Sunt aproape sigur că vei obţine acel teren. Nu-ţi amintești cum anul trecut, de Crăciun, ţi-a trimis un cadou special, iar a doua zi, când a trecut cu trăsura, ţi-a făcut cu mâna în semn de recunoaștere?” Și în urma unor astfel de cuvinte plăcute, mintea fermierului se umple de așteptări optimiste.

A doua zi, se întâlnește cu un alt vecin, care, în timpul conversaţiei cu el, îi spune următoarele: „Teamă mi-e că nu ai nicio șansă să primești terenul. Domnul Cutare a făcut și el cerere și nu se poate să nu observi cât de favorizat este el de către  proprietar, care-l vizitează ocazional”, și altele de acest gen. Minunatele speranţe ale bietului fermier sunt trântite la pământ și spulberate asemeni baloanelor de săpun. Într-o zi speră, în cealaltă este plin de îndoieli copleșitoare.

În sfârșit, poștașul sună, iar inima fermierului bate cu putere în timp ce rupe sigiliul scrisorii, căci recunoaște după scris că ea este de la însuși proprietarul pășunii. Pe măsură ce o citește și o recitește, se poate vedea cum expresia feţei lui se schimbă, oglindind mai întâi neliniște, iar mai apoi o bucurie greu de

„Acum este ceva stabilit”, îi strigă el soţiei lui, „gata cu îndoielile și temerile. Proprietarul  a spus că pășunea îmi aparţine atâta vreme cât am nevoie, în

8

termenii cei mai favorabili, și acest lucru este suficient pentru mine. Nu-mi mai pasă de părerea nimănui acum. Cuvântul lui e hotărâtor!”

Câte sărmane suflete nu sunt în aceeași situaţie ca și sărmanul, tulburatul fermier – zdruncinat și dezorientat de opinia oamenilor sau de gândurile și sentimentele propriei inimi, atât de înșelătoare! Numai atunci când primești Cuvântul Lui Dumnezeu ca pe Cuvântul Lui Dumnezeu, certitudinea ia locul îndoielii și al întâmplării. Atunci când Dumnezeu vorbește, trebuie să existe certitudine, fie că El pronunţă  condamnarea necredinciosului, fie mântuirea credinciosului.

„Cuvântul Tău, Doamne,  dăinuiește  în  veci în  ceruri” (Psalm 119:89); și  pentru  credinciosul cu o inimă curată, CUVÂNTUL SĂU  STABILEȘTE TOTUL.

„Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-i pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?” (Numeri 23:19).

„Nu am nevoie de dovezi, Altcuiva nu vreau să-i plac, Destul că Isus a murit,

Și-a murit pentru mine.”

Credinciosul poate adăuga „și că Dumnezeu a spus astfel”.

„Dar cum pot fi sigur că am genul de credinţă de care este nevoie? Nu poate exista decât un singur răspuns la această întrebare. „Ţi-ai pus încrederea în Persoana care trebuie, în Binecuvântatul Fiu al lui Dumnezeu?”

Nu este vorba despre măsura credinţei tale, ci despre credincioșia persoanei în care ţi-ai pus încrederea. Unul se agaţă de Cristos cu disperarea celui care se îneacă. Altul doar atinge poala hainei Lui, însă păcătosul dintâi nu are o siguranţă mai mare decât cel de-al doilea. Ambii au făcut aceeași descoperire, și anume că, în timp ce tot ceea ce provine din propriul efort este fără nicio valoare, ei pot să se încreadă în siguranţă și liniștiţi în Cristos, să se bazeze pe Cuvântul Său și să se odihnească încrezători în eficienţa eternă a lucrării Sale terminate. „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veșnică” (Ioan 6:47).

Asigură-te deci, cititorule, că încrederea ta nu se bazează pe eforturile tale de a crește, pe ceremoniile tale religioase, pe sentimentele tale pioase din perioadele în care te-ai aflat sub influenţă religioasă, pe educaţia morală primită încă din copilărie și pe alte lucruri asemănătoare. Poţi avea cea mai puternică credinţă în

9

unele sau în toate aceste lucruri și totuși să nu ai viaţa veșnică. Nu te amăgi singur cu faptele cărnii. Cea mai slabă credinţă în Cristos mântuie pentru totdeauna, pe când cea mai puternică credinţă în orice altceva nu este decât rodul unei inimi înșelătoare - crengi așezate de dușman peste prăpastia pierzării eterne.

Dumnezeu, în Evanghelie, ni-L prezintă simplu pe Domnul Isus Cristos, spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei

3:17). „Poţi”, spune El, “să te încrezi cu toată tăria în inima Lui, deși nu ai nicio bază pentru a te încrede în propria inimă.”

Binecuvântate, de trei ori binecuvântate Doamne Isuse, cine nu s-ar încrede în Tine și nu ar aduce laudă Numelui Tău?

„Eu cred cu adevărat în El”, îmi spuse într-o zi un suflet trist; totuși, dacă sunt întrebat despre mântuirea mea, nu-mi place să spun că sunt mântuit, de teama de a nu spune o minciună”. Această tânără femeie era fiica unui măcelar dintr-un mic orășel din zona centrală a Angliei. Era zi de târg și tatăl ei încă nu se întorsese de la târg. Atunci i-am spus „Să presupunem că tatăl tău vine de la târg, și tu îl întrebi câte oi a cumpărat azi, iar el îţi spune că zece. Mai târziu, vine cineva și te întreabă câte oi a cumpărat tatăl tău, iar tu îi răspunzi: „Nu aș vrea să vă spun, de teamă să nu spun o minciună”. „Dar”, zise mama ei (care era de faţă) cu o îndreptăţită indignare, „asta îl face pe tatăl tău un mincinos!”

Drag cititor, observi că această tânără bine intenţionată Îl făcea efectiv pe Cristos mincinos atunci când spunea: „Cred în Fiul Lui Dumnezeu, și El spune că am viaţa veșnică, dar mie nu-mi place să afirm că o am, ca să nu spun o minciună”. Asta în timp ce Însuși Cristos a declarat: „Cel care crede în Mine are viaţa veșnică!” (Ioan 6:47).

„Dar”, spune un altul, „cum pot fi sigur că eu cred cu adevărat? Am încercat de nenumărate ori să cred și am privit în mine însumi să văd dacă am credinţă, dar cu cât priveam mai mult la credinţa mea, cu atât mai puţină mi se părea că este”.

Prietene, cauţi în direcţia greșită, și încercarea ta de a crede nu arată decât că ești pe drumul greșit. Lasă-mă să-ţi prezint o altă ilustraţie pentru a explica ceea ce vreau să-ţi spun.

În timp ce tu stai liniștit în faţa șemineului, odihnindu-te,  vine un om care îţi spune că șeful gării a fost găsit mort, în acea noapte, pe șinele de tren. Mesagerul este cunoscut ca fiind necinstit, cel mai notoriu și cu tupeu mincinos din zonă. Îl crezi, sau măcar încerci să-l crezi pe el?

„Bineînţeles că nu!” vei exclama tu.

„De ce?”