Imi pot pierde mantuirea?

Îmi pot pierde mântuirea?

         Atunci când am privit la 1 Petru, capitolul 1, versetul 2: „[aleşi] ... după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl...”, ne‑am ocupat în detaliu de acest cuvânt, „aleşi”, şi de întregul concept al alegerii. Am încercat să vă arăt, pe măsură ce am continuat să studiem aceste lucruri, că acest cuvânt, „alegere”, se referă în esenţă la dragostea lui Dumnezeu. Aşa că, atunci când vă apucaţi să studiaţi acest cuvânt, „ales”, vorbiţi de fapt despre o dragoste ce nu va renunţa la voi. O dragoste care, odată ce s‑a hotărât pentru voi, odată ce v‑a apucat, nu va renunţa niciodată. Consider acest lucru un adevăr practic mângâietor pentru viaţa mea, pentru că sunt atât de mulţi oameni care aleg să te iubească doar ca pe urmă să renunţe la tine. Întotdeauna e dureros când se întâmplă aşa. Întotdeauna e descurajant atunci când se întâmplă. Dar cât de grozav e să ştiu că, în spatele tuturor lucrurilor, pentru mine, un copil al lui Dumnezeu, există o dragoste care nu va renunţa niciodată la mine.

Mă gândesc acum la George Matheson. A fost un predicator scoţian din secolul al 19‑lea care s‑a născut cu o minte mare. Dar e tragic că s‑a născut şi cu un defect al ochilor care a progresat până la orbirea totală înainte să împlinească 18 ani. Pe atunci era logodit cu o femeie care s‑a gândit bine şi a decis că nu se poate căsători cu un orb. Astfel că, din cauza orbirii lui, ea a rupt logodna. Aşa cum bănuiţi probabil, acest lucru l‑a devastat. În acea oră a dezolării, unul din cele mai întunecate episoade ale vieţii lui, (e şi aşa destul de greu să fii orb, dar ca logodnica să renunţe la „dragostea” ei pentru tine din cauza orbirii tale şi să anuleze planurile de căsătorie – a fost foarte dificil pentru el), s‑a aşezat şi a scris ceva ce ar putea fi cel mai măreţ imn al lui despre siguranţa dragostei lui Dumnezeu. E imnul „O, dragoste ce nu renunţi la mine”. Chiar dacă n‑aş fi auzit niciodată cuvintele imnului, îmi place titlul. Titlul mă ajută atât de mult. El a fost încurajat de gândul că adevărata dragoste a lui Dumnezeu era lucrul de care avea nevoie cu adevărat. El căuta dragostea. A găsit‑o într‑o femeie, dar acea dragoste a lui Dumnezeu care nu renunţă niciodată, acea dragoste eternă, neschimbătoare, era dragostea de care avea nevoie de fapt în viaţă. Şi‑a găsit alinarea în aceasta şi a scris cuvintele:

O, dragoste ce nu renunţi la mine,

În Tine îmi odihnesc sufletul obosit;

Îţi dau înapoi viaţa ce Ţi‑o datorez,

Ca în adâncimile oceanului Tău

Să fie mai bogată, mai împlinită.

Cea mai împlinită viaţă, cea mai binecuvântată viaţă, viaţa cea mai plină de pace, viaţa cea mai plină de bucurie e viaţa conectată la dragostea lui Dumnezeu într‑un aşa fel încât tu ştii că eşti copilul Lui. Ştii că face parte dintre aleşii Lui şi te poţi baza, te poţi odihni în acea dragoste veşnică, neschimbătoare.

Ajungem astfel la subiectul perseverenţei, al păstrării sfinţilor în har. Arminianul crede că omul îşi poate pierde mântuirea, poate cădea din har. Calvinistul nu crede aşa. Calvinistul crede că, deoarece mântuirea Îi aparţine în totalitate lui Dumnezeu, de la început la sfârşit, sfinţii vor persevera, pentru că Dumnezeu se va îngriji ca tot ce începe să ducă la bun sfârşit. Eu sunt de acord cu calvinistul în acest punct şi nu sunt de acord cu arminianul. Şi aleg să nu fiu numit nici arminian, nici calvinist. Dar sunt de acord cu calviniştii în acest punct, deşi nu sunt calvinist, cu toate că am prieteni buni care sunt şi mai am eroi care au murit şi care au fost calvinişti, dar eu nu sunt. Eu sunt creştin şi voi fi înmormântat cu această etichetă. Vă rog să nu‑mi daţi alta şi vă încurajez să o adoptaţi şi voi pe aceasta.

Deci, ce cred eu în această privinţă? Cred că adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu vor persevera. Cred că e imposibil să cazi din har. Dacă a existat vreodată vreo enigmă, atunci e aceasta. Există aici o inconsecvenţă în termeni. Pasajul la care apelează oamenii ca să vorbească despre căderea din har e o afirmaţie scoasă din context, din Galateni 5:4: „aţi căzut din har”. Trebuie să o luaţi în context. Pavel le scrie galatenilor şi le spune: „Voi, care vreţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v‑aţi despărţit de Hristos...” El scrie unui întreg grup de oameni care cedau în faţa presiunii iudaizatorilor legalişti, care le spunea oamenilor că trebuie să fie tăiaţi împrejur pentru a fi mântuiţi, trebuie să ţină legea lui Moise, poţi crede şi în Isus dacă vrei, dar trebuie să faci toate aceste lucruri ale Legii pentru a fi mântuit. Lucrul despre care vorbeşte el e o filozofie, e o învăţătură. Astfel, el spune acestei biserici: „Aţi căzut in har” dacă credeţi că puteţi fi mântuiţi altfel decât încrezându‑vă în Hristos cu o credinţă simplă, mântuitoare. El nu vorbeşte despre oameni care au o mântuire reală dar care se leapădă de credinţă. Vorbeşte despre oamenii dintr‑un grup care cred că pot fi mântuiţi altfel decât numai prin harul lui Dumnezeu în Isus Hristos. În Galateni, a cădea din har înseamnă să cazi din harul principiului mântuirii. E clar? Acesta e contextul. E foarte clar în Galateni. Dar oamenii dau de necaz atunci când iau versete scoase din context. Deci, asta spune Biblia despre căderea din har.

Ca să putem înţelege aceste lucruri, voi încerca să intru cât de adânc pot în aceste mesaje, dar fără să spun prea multe, pentru că mintea noastră poate procesa o cantitate limitată de informaţii într‑o singură întâlnire. Daţi‑mi voie să vă ofer două gânduri în legătură cu ce cred eu despre toate aceste lucruri – în ce priveşte perseverenţa sfinţilor, perseverenţa adevăraţilor creştini până la sfârşit şi mântuirea lor finală, indiferent ce s‑ar întâmpla. Iată ce cred eu. Două lucruri. Toţi cei care doar spun că sunt creştini vor fi în cele din urmă pierduţi pentru veşnicie. Toţi cei care doar spun că sunt creştini vor fi în cele din urmă pierduţi pentru veşnicie, dacă nu se pocăiesc la un moment dat şi nu sunt născuţi din nou. Unul care doar spune că e al lui Hristos e cineva care poartă numele de creştin dar în inima căruia nu trăieşte Hristos – cineva care nu are viaţa veşnică. Astfel de oameni au o religie. Au un anumit comportament. Au un anumit limbaj. Au anumite credinţe. Dar în inima lor nu trăieşte Hristos. Putem numi astfel de oameni creştini cu numele. Îi putem numi cum vrem. Dar dacă cineva doar poartă numele lui Hristos, acea persoană va fi pierdută pentru veşnicie. Trebuie să meargă mai departe de atât.

În al doilea rând, aş vrea să spun că toţi adevăraţii posesori ai credinţei, toţi adevăraţii posesori ai credinţei, vor fi în cele din urmă mântuiţi pentru veşnicie. Toţi adevăraţii posesori. Înţelegeţi diferenţa? Diferenţa este de la cap la inimă. A poseda viaţa veşnică înseamnă a avea viaţa lui Dumnezeu în sufletul tău. A afirma doar că eşti al lui Hristos, oricine poate face asta. Toţi cei care doar spun că sunt creştini vor fi în cele din urmă pierduţi.

Cred că Scripturile sunt cât se poate de clare în această privinţă. Deschideţi vă rog Biblia la Matei 7. Am vorbit despre aceste lucruri de multe ori, dar pentru că acest studiu o cere şi pentru că sunt unii care nu le‑au învăţat încă, trebuie să mergem acolo. Isus se întâlneşte aici cu oamenii. El vorbeşte, în învăţătura pe care o dă, despre unii oameni care vor sta înaintea Lui în acea ultimă zi, după ce au murit, vor sta înaintea Lui ca să dea socoteală pentru vieţile lor şi ei cred că vor merge în cer, dar nu va fi aşa. Ei sunt numiţi oameni de genul „Doamne, Doamne”. Cred că sunt mulţi oameni din categoria „Doamne, Doamne” în biserică în această duminică şi cred că sunt şi printre noi aici. Sunt oameni care cred că vor merge în cer, dar nu vor ajunge acolo. Pentru că sunt unii cărora le lipseşte învăţătura biblică şi sunt atât de analfabeţi în ce priveşte Scriptura, încât nu ştiu de fapt ce spune ea; ei nu cunosc întreaga învăţătură a lui Dumnezeu, nu cunosc planul lui Dumnezeu de răscumpărare. Cu siguranţă ei nu cunosc lucrurile pe care le‑am studiat aici în ultimele zile. Dacă eşti într‑o biserică unde nu se învaţă Cuvântul, atunci te găseşti într‑un mediu în care se cultivă şi se produc oameni ca aceia pe care îi avem în faţă – oameni care cred că vor merge în cer, dar nu vor ajunge acolo.

 Aceşti oameni care Îl cunosc pe Hristos doar prin nume, prin vocabular, prin comportament exterior şi implicare rituală, fie că e vorba de aprinderea de lumânări, sau sărutarea picioarelor unei statui, fie că se târăsc în genunchi până la Mecca, sau numără mătănii şi recită rugăciuni (îmi pare rău pentru cei ce sunteţi catolici, dar ştiu deja că mai mult de jumătate din biserica voastră e ex-catolică, formată din convertiţi născuţi din nou care înţeleg că mântuirea e în Hristos şi nu în mătănii, statui sau altele asemenea). Toate aceste lucruri sunt înşelătoare. Toate acestea distrag atenţia. Ritualul nu e suficient. Toate aceste lucruri au tendinţa să te facă să crezi că vei ajunge în cer pentru că le faci. Ele pot fi văzute în viaţa unei persoane cu adevărat născute din nou, dar, vorbind la modul general, de ce să vrei să te mai agăţi de ele dacă ai fost cu adevărat născut din nou şi te‑ai înfruptat din Cuvântul lui Dumnezeu, în care nu găseşti vreo referire la aceste lucruri? Poate veţi găsi oameni născuţi din nou în astfel de medii, dar în general există tendinţa de a ieşi din ele atunci când eşti născut din nou. De ce? Pentru că Duhul lui Dumnezeu te călăuzeşte în tot adevărul şi aceste lucruri nu se găsesc în cartea adevărului care este Biblia.

Isus spune aici „mulţi”, şi acest cuvânt, „mulţi”, e înfricoşător. Mulţi vor veni crezând că merg în cer, doar ca să fie lăsaţi afară pentru totdeauna. Tot ce vă pot spune astăzi, prieteni, este: nu vă număraţi printre ei. Nu lăsaţi să ajungeţi ca ei. Cine va fi pierdut la sfârşit, dintre cei ce merg la biserică şi poartă numele lui Hristos? Oameni ca aceştia. Şi eu cred că îi avem în mijlocul nostru acum. Cred că sunt întotdeauna cu noi. Întotdeauna există şi neghină printre grâu. Ştiţi, numai Dumnezeu poate vedea inima. Dacă mi‑aţi spune: „Cine crezi că sunt? Pentru că tu vezi întreaga adunare în fiecare săptămână.” Ei bine, în primul rând, întotdeauna îi suspectez pe cei ce dorm. Ştiţi deja asta. Aţi văzut vreodată explicaţiile din caricaturi, ca nişte norişori deasupra capetelor oamenilor? Deasupra celor ce dorm, eu întotdeauna văd: „Doamne, Doamne...” Glumesc! Oricum, cine sunt aceşti oameni? Nu ştiu. Numai Dumnezeu ştie. Nici măcar nu încerc să ştiu. Numai Dumnezeu ştie. Dumnezeu cercetează inima. Dumnezeu ştie unde este un suflet mort şi o credinţă trecătoare. Noi, în dragostea noastră unii pentru alţii, vrem să acordăm şi să extindem unii asupra altora convingerea că credinţa pe care o are fiecare e permanentă şi a generat viaţă în suflet. Dar Dumnezeu ştie care e adevărul. Numai Dumnezeu ştie. Şi aveţi grijă să ştiţi şi voi, în ce vă priveşte, pentru că verdictul odată dat, nu va mai fi cale de întoarcere atunci când veţi sta înaintea lui Hristos pentru a intra în veşnicie.

Avem deci toate motivele să fim îngrijoraţi pentru oamenii care susţin că Îl cunosc pe Hristos dar înăuntrul lor nu s‑a schimbat nimic. Aceşti oameni se manifestă în diverse feluri. Ei vin la biroul de consiliere pentru a primi sfaturi, dar resping toate sfaturile ce li se dau. Îi spun pastorului să nu‑i mai judece. Soţii divorţează de soţiile lor, apoi se recăsătoresc. Şi o iau de la capăt, din nou şi din nou. Trec dintr‑o biserică în alta pentru a‑şi căuta parteneri, respingând orice consiliere, chemând totuşi Numele lui Hristos, ridicându‑şi mâinile la închinare, plângând la închinare, ieşind în faţă ori de câte ori se face chemarea la mântuire, semnând fiecare card prin care spun că se decid să‑L urmeze pe Hristos. Sunt peste tot. Dumnezeu ştie cine sunt. Asigură‑te că nu eşti şi tu unul din ei, pentru că toţi cei care doar susţin că sunt creştini, vor pieri pentru totdeauna, fără excepţie.

Spre deosebire de aceştia, toţi adevăraţii posesori ai vieţii veşnice vor persevera până la sfârşit şi vor fi mântuiţi. În Ioan 10:28 Isus spune: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri”. Cuvinte foarte puternice. Apoi El adaugă: „Şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Ascultaţi cu atenţie. Unul din motivele pentru care oamenii nu înţeleg atât cât ar trebui să înţeleagă în umblarea lor de creştini este pentru că nu ascultă cu atenţie în biserică. Apoi ajungi la o problemă dificilă şi complicată pe care mintea ta n‑o poate înţelege imediat pentru că n‑ai fost atent până în acel punct. Ai lipsit de la biserică. Drept rezultat, veţi găsi oameni cărora le e greu să avanseze în viaţa creştină în gândirea şi în doctrina lor pentru că vin rar la biserică, ascultă sporadic. În astfel de probleme nu‑ţi poţi permite să faci greşeli. Iar dacă vei fi foarte tulburat atunci când vei pleca astăzi de aici, există un motiv pentru asta, întotdeauna există un motiv. De aceea, trebuie să asculţi cu atenţie aceste lucruri. Sufletul tău depinde de ele şi locul unde îţi vei petrece veşnicia depinde de ele.

Toţi cei născuţi din nou cu adevărat vor persevera până la sfârşit şi nu pot fi pierduţi. Ei nu vor fi pierduţi. Daţi‑mi voie să rezum lucrurile astfel: Biblia ne învaţă că toţi adevăraţii posesori ai vieţii veşnice, creştinii reali, autentici, vor persevera până la sfârşitul vieţilor lor. Ea ne învaţă că niciodată nu vor pieri. Nu se vor pierde niciodată. Nu vor fi niciodată aruncaţi afară. Odată ce o persoană este în Hristos, acea persoană va fi întotdeauna în Hristos. Odată ce ai fost adoptat de Dumnezeu în familia Sa prin har, tu niciodată nu vei înceta să fii copilul lui Dumnezeu. Nu poţi deveni vreodată ne-adoptat şi să devii copilul diavolului. Nu e posibil. Pentru că, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s‑au dus. Toate lucrurile s­‑au făcut noi. Există o acţiune supranaturală care a avut loc şi prin care Dumnezeu a venit să locuiască în sufletul tău. El Şi‑a contopit viaţa Lui cu a ta. Această legătură nu poate fi desfăcută. Dumnezeu a făcut‑o. Iar dacă Dumnezeu e pentru tine, spune Pavel în Romani 8, atunci cine poate sta împotriva ta? Ia toate fiinţele cereşti, sfinţii îngeri, demonii, ia orice situaţie de pe pământ şi gândeşte‑te, cine se va ridica să‑ţi stea împotrivă? Dumnezeu e cu tine. Găsim aceste lucruri în Romani 8, întregul final al acelui capitol. Odată ce eşti copilul lui Dumnezeu, tu nu vei înceta să fii copilul Lui şi să devii un copil al diavolului. Nu e posibil. Odată ce ai primit harul lui Dumnezeu, ai fost amnistiat şi păcatul ţi‑a fost iertat, această iertare nu‑ţi mai poate fi luată. Ea ţi‑a fost dată în dar de Însuşi Dumnezeu. Pavel spune în Romani 8 că Dumnezeu e Cel ce ne socoteşte neprihăniţi. Cine poate lua această îndreptăţire de la Dumnezeu? Dacă Dumnezeu ţi‑a dat‑o, cine o poate lua de la tine? Şi se va răzgândi oare Dumnezeu? Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb, spune El. Îmi place să studiez aceste lucruri. Odată ce ai fost îmbrăcat în har, odată ce ai fost iertat, această iertare nu‑ţi va mai fi luată. Odată ce ai fost legat de Hristos prin credinţa vie, odată ce ai intrat în această unire mistică, pe care îmi place să o descriu ca fiind viaţa lui Dumnezeu în sufletul tău, această unire nu mai poate fi distrusă. Odată ce ai fost atras de Dumnezeu să umbli pe calea cea îngustă şi dreaptă, prin chemarea interioară eficace a lui Dumnezeu în sufletul tău ca unul din aleşii Lui, odată ce ai început să păşeşti pe această cale îngustă şi dreaptă, pentru că Dumnezeu te‑a pus pe ea, tu nu o vei mai părăsi vreodată pentru a umbla pe calea cea largă ce duce la distrugere şi sfârşeşte în iad. Nu e posibil. Fiecare femeie, fiecare copil, fiecare bărbat de pe acest pământ care primeşte harul lui Dumnezeu pe acest pământ va intra, mai devreme sau mai târziu, în slavă, şi nici unul dintre ei nu se va pierde. De aceea ni se spune în Romani 8:29 şi 30: „Căci pe aceia, pe care i‑a cunoscut mai dinainte, i‑a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i‑a hotărât mai dinainte, i‑a şi chemat; şi pe aceia pe care i‑a chemat, i‑a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i‑a socotit neprihăniţi, i‑a şi proslăvit.” Nu avem aici nimic altceva decât lucrarea puternică a lui Dumnezeu, de la început până la sfârşit. Odată ce eşti prins în acest lanţ de aur, nimic nu te mai poate scoate de acolo. Adevăratul sfânt va persevera. Isus vorbeşte despre aleşii Săi ca despre unii care strigă către Dumnezeu zi şi noapte. Biblia vorbeşte despre cei ce vor persevera ca fiind nişte fecioare înţelepte, sarea pământului, moştenitorii împărăţiei, urmaşii Mielului. Ei sunt cei ce nu vor pieri niciodată. Toţi cei născuţi din nou cu adevărat vor persevera. Nici unul dintre ei nu se va pierde. Nici unul dintre ei nu‑şi va pierde mântuirea. Ei nu îşi pot pierde mântuirea. Dacă crezi despre un bărbat sau o femeie care au fost născuţi din nou, care au ajuns sub puterea crucii, care au fost regeneraţi înăuntrul lor prin puterea dinamică a Duhului Sfânt, care şi‑au contopit vieţile cu viaţa Mântuitorului nostru Isus Hristos, în ale căror vieţi locuieşte El, care au intrat în planul lui Dumnezeu de răscumpărare fiind aleşi din veşnicie pentru veşnicie, dacă crezi că poţi cădea din aceasta înseamnă că nu ai înţeles planul lui Dumnezeu, nu ai înţeles lucrarea Duhului Sfânt, nu ai înţeles lucrarea lui Isus Hristos de pe cruce, nu ai înţeles deloc planul lui Dumnezeu de răscumpărare. Şi e trist că sunt mulţi în această situaţie. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că, odată ce sunt al Lui, voi fi al Lui pentru totdeauna. Cei ce sunt născuţi din nou cu adevărat vor persevera.

Daţi‑mi voie să merg puţin mai departe. Dintre aceştia, va persevera atât cel mai slab cât şi cel mai puternic. Şi vreau să vă încurajez prin ceea ce voi spune în continuare. Cel mai tânăr, cel mai în vârstă, noii-născuţi în Hristos, stâlpii Bisericii, cu toţii vor persevera. Despre asta e de fapt vorba. Problema se pune în felul următor: dacă e o credinţă autentică, fie ea cât de mică, dacă este autentică, se va dovedi în cele din urmă la fel de indestructibilă precum credinţa aprinsă şi arzătoare a celui mai mare sfânt. Aceasta e ideea critică pe care trebuie să o înţelegem. Despre Isus s‑a spus că El nu stinge un fitil care mai fumegă. El nu va frânge o trestie ruptă. El cere însă o credinţă autentică. Aceasta e problema. Deci, nu e vorba de inima ta generoasă. Nu se pune problema dacă eşti cel mai mare sfânt din biserică. Problema care se pune azi este: ai tu credinţa mântuitoare autentică, indiferent dacă e cea mai slabă credinţă din biserică sau cea mai puternică, este ea autentică? Atunci ea te va purta până la sfârşit, pentru că adevărata credinţă mântuitoare este indestructibilă.

După părerea mea, probabil că aceasta e tema majoră din cartea Iov. Adevărata credinţă mântuitoare este indestructibilă. Provocarea din partea diavolului în prima parte a cărţii lui Iov este următoarea. „Lasă‑mă numai să aduc peste el tot ce pot şi am să‑Ţi arăt cât de puternică e credinţa în unul din oamenii Tăi.” Iar provocarea venită ca răspuns din partea lui Dumnezeu este: „Fă cum ai zis şi vom vedea atunci cât de puternică e credinţa mântuitoare.” În cele din urmă, ea s‑a dovedit indestructibilă. Îmi place foarte mult ce a spus Charles Spurgeon cu mulţi ani în urmă. El a spus: „Dacă Dumnezeu aprinde lumânarea, nimeni nu o poate stinge.” De aceea, prietene, te întreb astăzi, a aprins Dumnezeu o lumânare în sufletul tău? Ai tu credinţa autentică? O, poate că e slabă, dar o ai? Aceasta e problema. Sau faci şi tu parte din oamenii din categoria „Doamne, Doamne” şi, pentru motive ştiute doar de tine, vii la biserică, te prefaci că participi la activităţile ei, dar în inima ta nu există viaţă, nu există o flacără? Poate ai o credinţă slabă, poate harul tău e puţin, poate puterea ta e mică, poate simţi că în lucrurile spirituale eşti încă un copil, după toţi aceşti ani. Poate uneori te îndoieşti chiar de realitatea convertirii tale. Dar, dacă credinţa ta e autentică, nu se pune problema cantităţii credinţei unui om, ci promisiunea depinde de adevărul şi autenticitatea ei. Trebuie să înţelegi aceasta.

După ce am spus toate aceste lucruri, vreau să înţelegeţi că toţi adevăraţii credincioşi vor cunoaşte slăbiciunea şi eşecul. Toţi adevăraţii credincioşi vor cunoaşte slăbiciunea şi eşecul. Priviţi în Biblie. Nu cumva să credeţi că cei ce perseverează cu adevărat vor fi ca Apostolii din Biblie. Căutaţi în Biblie. Urmăriţi‑o de la început la sfârşit. Noe a umblat cu Dumnezeu. Un mare sfânt al lui Dumnezeu. Unul din puţinii oameni salvaţi pentru veşnicie în timpul potopului. O sută douăzeci de ani a mărturisit, în ciuda asprelor persecuţii, predicând un potop într‑un loc unde nu a plouat niciodată. Acest om e uimitor. Dar după potop îl vedem beat şi dezbrăcat în cortul său. Dintre toţi oamenii, iată‑l pe eroul nostru, pe Noe. A căzut. Şi Avraam a căzut. A minţit de două ori în legătură cu Sara, spunând că era doar sora lui. A pus în pericol vieţile tuturor oamenilor din jurul lui când a făcut acest lucru. Lot a plecat şi a locuit în Sodoma, a devenit un mare om la porţile cetăţii, a fost un judecător, un om important în cetate. Când Dumnezeu a distrus cetatea, El a trebuit să‑l smulgă pe Lot din cetate, la propriu, trimiţând un înger să‑l tragă de mână. Iacov l‑a înşelat pe tatăl său, pe Isaac. Iacov, cel ce a devenit capul unei întregi naţiuni, Israel. Israel îşi trage numele de la Iacov. Numele lui a fost schimbat în Israel. Moise a păcătuit în faţa stâncii. El a furat slava lui Dumnezeu, ca şi cum ce se întâmpla se datora măreţiei lui. David a comis un adulter oribil. Omul după inima lui Dumnezeu, un ucigaş. Tot felul de minciuni şi uneltiri. Ezechia L‑a uitat pe Dumnezeu şi s‑a lăudat cu bogăţiile lui. Petru s‑a lepădat de Domnul de trei ori, blestemând şi înjurând ca un pescar. Apostolii L‑au părăsit pe Isus în grădină, când au venit după El să‑L aresteze. Toţi au fugit. Barnaba şi Pavel, doi din marii eroi ai cărţii Faptele Apostolilor, s‑au oprit în mijlocul drumului şi s‑au luat la ceartă. Cearta lor a devenit atât de aprinsă încât a marcat sfârşitul relaţiei lor, fiecare luând‑o în altă parte. Neînţelegerile dintre ei au fost atât de puternice încât au trebuit să se despartă.

Toţi aceştia ne slujesc drept dovezi triste că şi cei mai mari sfinţi vor cădea. Ideea pe care trebuie să o înţelegem în legătură cu fiecare sfânt al lui Dumnezeu, cu fiecare copil al lui Dumnezeu, cu fiecare persoană născută din nou cu adevărat, este că e posibil să cazi. Vei cădea, dar vei cădea în har. Nu vei cădea din har. Cred că acesta e unul din cele mai binecuvântate adevăruri pe care le‑am învăţat vreodată. Tu cazi în har, nu cazi din har. Toţi adevăraţii credincioşi vor cunoaşte slăbiciunea şi eşecul.

Mergem mai departe. Unii credincioşi adevăraţi vor cunoaşte îndoiala şi frica. Poate că şi tu eşti astăzi unul dintre ei, de aceea vreau să te încurajez. Există credincioşi adevăraţi care trec prin multe îndoieli şi prin multe temeri, gândindu‑se dacă sunt sau nu mântuiţi cu adevărat. Acest lucru mi‑e foarte drag şi e aproape de inima mea. Am descoperit că cei mai sfinţi creştini sunt cei mai sensibili în ce priveşte păcatul lor. De fapt, de‑asta şi sunt ei cei mai sfinţi. Dar, pe de altă parte, devenind cei mai sfinţi, cei mai sfinţi oameni văd păcătoşenia păcatului lor ca fiind cea mai mare. Iată‑l pe Pavel în Romani 7. Pavel nu se găseşte pe fundul văii. În Romani 7, Pavel se află în culmea experienţei creştine. Urând cu desăvârşire păcatul dinăuntrul lui. Deci, cu cât devii mai sfânt, cu atât îţi urăşti mai mult păcatul. Cei căldicei din mijlocul nostru, cei fireşti dintre noi, aceia dintre noi care ignoră Cuvântul lui Dumnezeu, ei nu se îngrijorează în legătură cu păcatul lor. De aceea sunt aşa. Cei mai sfinţi dintre noi îşi fac griji din cauza păcatelor lor. Îi deranjează. Provoacă nelinişte înăuntrul lor, chiar până la punctul în care ei realizează că dorinţa lor de a fi mai asemănători cu Hristos (ei vor să fie mai sfinţi decât sunt) naşte adesea o disperare, o descurajare care îi face în acele momente să se întrebe: sunt eu oare convertit cu adevărat, pentru că dacă aşa ar sta lucrurile, aş fi mult mai sfânt decât sunt acum. Vă spun că unii din cei mai buni dintre noi trec prin aşa ceva.

Daţi‑mi voie să vă spun ceva. Ascultaţi cu atenţie. A fi în siguranţă în mâinile lui Dumnezeu e un lucru. A face parte din planul Lui, a avea dragostea Lui revărsată asupra ta, a fi unul din aleşii Lui, a fi mântuit prin har, a avea viaţa lui Dumnezeu în sufletul tău, a avea o mântuire indiscutabilă care e în deplină siguranţă în El e un lucru mare şi minunat. A fi sigur că eşti în siguranţă, a, asta e altceva. Să te bucuri de această siguranţă, e cu totul altceva. Cred că sunt mulţi credincioşi adevăraţi care nu se bucură de deplinătatea bucuriei pentru mântuirea lor. Ei nu se bucură de plenitudinea realităţii că vor merge în cer indiferent ce s‑ar întâmpla. Şi asta îmi întristează inima. Îmi pare rău pentru astfel de oameni. Romani 8:16 spune: „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Duhul Sfânt îţi descoperă că eşti copilul lui Dumnezeu. Romani 15:13 spune: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa...” Aşa e viaţa unui copil al lui Dumnezeu. Şi totuşi, există unii care au această siguranţă fermă. Eşti mântuit. Ai fost mântuit iar păcatul tău a fost iertat în clipa când ai crezut cu adevărat în Hristos. Dar există şi unii care nu au această plinătate a bucuriei şi nu au această plinătate a păcii pe care o dă credinţa. Sunt unii care întotdeauna par să se poticnească pe un drum drept şi îngust. E aproape ca şi cum ei ar merge în cârje tot drumul drept şi îngust înspre cer. Apoi sunt cei născuţi din nou, care ţâşnesc la semnal şi aleargă fără să întâmpine vreun obstacol, plini de bucurie, plini de entuziasm, biruitori, încurajându‑i pe cei din jurul lor, care merg pe drumul drept şi îngust, sunt parcă peste tot, adunându‑i pe cei ce rămân în urmă, „Hai, vino, o să reuşeşti!”, îndemnându‑i şi fiind un exemplu strălucitor pentru toţi. Bineînţeles, mai sunt şi toţi ceilalţi de la mijloc.

Dar ce vreau să vă spun astăzi este următorul lucru. Poate şchiopătezi. Poate eşti unul dintre cei ce se poticnesc pe drumul drept şi îngust. Poate ai îndoielile tale. Poate ai temerile tale. Dar dacă astăzi eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, eşti în perfectă siguranţă, chiar dacă nu te bucuri de această siguranţă. Dacă credinţa ta e autentică, eşti în perfectă siguranţă. Sunt unii care merg cu îndoielile şi temerile lor tot drumul, până la capăt.

Chiar acum citim Călătoria Creştinului la părtăşia noastră, a bărbaţilor. John Bunyan, acest puternic maestru al teologiei, a ştiut bine ce face atunci când a scris în Călătoria Creştinului despre un personaj cu numele Disperare, despre fiica lui, Fricoasa, şi despre felul în care aceştia doi au ajuns în Cetatea Cerească împreună cu Creştina şi cu Viteaz-pentru-adevăr. Iat‑o pe Creştină şi pe Viteaz-pentru-adevăr plini de entuziasm şi energie pe drumul drept şi îngust, înconjuraţi cu un nor de biruinţă şi slavă. Dar mai sunt şi Fricoasa şi Disperare. Toţi patru ajung însă în Împărăţie.

Acum, poate că astăzi eşti Fricoasa sau eşti Disperare. Vreau să spun şi să fac clar acest lucru, există mulţi factori care contribuie la aceasta. Pentru unii dintre voi, sunt factori fiziologici. E aproape ceva genetic. E ceva fiziologic, starea voastră emoţională este determinată de problemele voastre fiziologice. Dacă nu luaţi Litiu, sunteţi la pământ. Depresia maniacală. E o realitate. Ei bine, cine credeţi că se va îndoi de mântuirea lui în ziua când nu ia Litiu? Depresivul maniacal. Aţi putea să-l încurajaţi toată ziua dar nu după mult timp se descurajează din nou. Îmi pare foarte rău pentru el. Va veni o zi când nu vei mai avea nevoie de Litiu. Va veni o zi când vei fi desăvârşit. Va fi o zi când te vei bucura de fiecare clipă care va trece în veşnicie, de aceea te încurajez astăzi să te îmbărbătezi.

Mai sunt şi aceia dintre voi care nu vă bucuraţi de mântuirea voastră şi de siguranţa ei pentru că trăiţi nepăsători, nu ascultaţi mesajele, nu vă citiţi Bibliile, nu umblaţi cu Dumnezeu. O, tu eşti copilul lui Dumnezeu, dar eşti din când în când, eşti sus şi jos. Eşti un creştin jucărie. E vina ta. Tu nu faci parte din categoria despre care tocmai am vorbit. Vreau să te provoc astăzi şi să‑ţi spun că te poţi bucura de siguranţă şi ar trebui s‑o faci. Dar eşti înşelat de diavol să renunţi la luptă. Să cedezi şi să te compromiţi. Tu schimbi viaţa ta din belşug pentru o farfurie de mâncare, aşa cum a făcut Esau pentru un blid de linte. De aceea te provoc să te trezeşti şi să te bucuri de ce e al tău.

Unii creştini adevăraţi vor cunoaşte şi ei îndoiala şi teama. Uneori, chiar cei mai buni dintre noi, şi chiar noi toţi, vom trece prin asta, dar fie ca prin harul lui Dumnezeu îndoiala şi teama să fie reduse la minimum iar noi să ne bucurăm de siguranţa pe care o avem în Hristos. Am putea spune multe lucruri despre acest subiect, dar daţi‑mi voie să vă prezint câteva versete care tratează această temă, a perseverenţei sfinţilor, şi la care putem reveni iarăşi şi iarăşi. Concluzia finală este aceasta. Toţi cei ce sunt născuţi din nou cu adevărat vor persevera. Cel mai slab şi cel mai puternic vor persevera. Şi vom persevera din următorul motiv: pentru că Dumnezeu ne va susţine. Acesta e motivul. Lewis Sperry Chafer a spus odată: „Răspunsul suprem în faţa nesiguranţei sau siguranţei credinciosului se bazează pe întrebarea cine face lucrarea de mântuire.” Iar el a răspuns: „Dumnezeu.” De aceea spune Isus în Ioan 10:28: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Charles Spurgeon avea atâta dreptate atunci când a spus: „Isus a făcut vieţile oamenilor Săi la fel de veşnice ca a Lui.” Îmi place asta. „Isus a făcut vieţile oamenilor Săi la fel de veşnice ca a Lui.” Apoi a continuat, spunând: „Domnul Isus a plătit un preţ prea mare pentru răscumpărarea noastră ca să ne lase în mâinile vrăjmaşului.” E aşa de bine să ştim asta. Romani 8, spre sfârşitul capitolului, de la versetul 38 până la sfârşit, ne conduce spre concluzia că nu există nimic în această viaţă care să ne poată despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Nici diavolul, nici lumea, nimic, nici măcar voi înşivă. E un pasaj minunat despre siguranţa credinciosului, despre perseverenţa credinciosului şi despre faptul că Dumnezeu e Cel ce‑l susţine pe credincios. Isus a spus în Ioan 10:27-29, „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine...” (ele Îl urmează tot drumul, până la sfârşit). El a spus: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Apoi continuă, spunând: „Tatăl Meu, care Mi le‑a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” Chuck Swindol a numit acest pasaj, pe bună dreptate, „Zidul dublu de siguranţă al credinciosului.” Iată imaginea. Hristos te‑a cuprins în braţele Sale şi te ţine strâns. Apoi, în jurul braţelor lui Hristos, care sunt în jurul tău, vin braţele Tatălui, care le cuprind pe cele ale lui Hristos. Amândoi, şi Tatăl şi Fiul, te ţin strâns. Cine te mai poate smulge dintr‑o astfel de strânsoare? „O, dragoste ce nu renunţi la mine.” Tatăl şi Fiul te susţin. Pavel, în Filipeni 1:6, a spus: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” Efeseni 1:13 şi 14: Suntem pecetluiţi cu Duhul promisiunii, care este garanţia că suntem răscumpăraţi şi suntem proprietatea lui Dumnezeu. Îi aparţinem. Evrei 12:2: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus...” Iar 1Petru 1:5 ne spune că toţi adevăraţii credincioşi vor persevera. Nu pentru că sunt atât de sfinţi, de devotaţi sau de consecvenţi. Ne spune că suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, şi acesta, prieteni, este motivul pentru care noi vom persevera. „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” Iar apoi, după ce am înţeles toate aceste lucruri, privim mai jos la versetul 9, unde spune: „...veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.”

Dumnezeu vrea ca tu să te bucuri astăzi de mântuirea sufletului tău. Siguranţa credinciosului e un lucru. Bucuria pe care o avem atunci când suntem conştienţi de asta, e altceva. Vrei să te bucuri? Vrei să mergi înainte, spre deplina asigurare a nădejdii? Vrei să înţelegi că şi cei mai mari sfinţi au îndoieli şi temeri şi uneori chiar şi cei mai mari sfinţi sunt slabi şi cad? Dar trebuie să mai ştii şi că, atunci când cazi, tu cazi în har, nu din har. Pentru asta ne‑a şi fost dat harul. Nu e ceva ce tu poţi face. Singurul lucru pe care îl poţi face ca să fii mântuit de Dumnezeu este să‑L rogi să o facă. Nu neprihănirea ta te‑a adus în poporul Lui şi nu păcătoşenia ta te va scoate afară. Sângele lui Hristos şi dragostea lui Dumnezeu te‑au adus printre ai Lui. Sângele lui Hristos şi dragostea lui Dumnezeu te vor susţine în siguranţă tot drumul până în cer. Şi, odată ajuns în cer, vei fi în siguranţă pentru veşnicie, nu există nici o îndoială în această privinţă. Alegerea după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu ţine doar de dragostea lui Dumnezeu pentru tine.