 |
| George Cutting 1843-1934
Siguranta
Certitudine Bucurie
Partea I
|
- Dacă ești credincios, de ce nu ești sigur de mântuire?
- Dacă ești mântuit, de ce nu ești fericit?
La ce clasă călătorești?
Este o întrebare atât de des repetată! Lasă-mă să ţi-o pun și ţie, cititorul meu. Căci este sigur că te afli într-o călătorie din Timp spre Eternitate, și cine știe cât de aproape ești în momentul de faţă de Punctul Final?
Lasă-mă să te întreb cu toată blândeţea: „La ce clasă călătorești?” Sunt trei clase pe care vreau să ţi le descriu pentru ca tu să fii capabil să te testezi ca în prezenţa „Celui cu care avem de-a face.”
Clasa întâi – a celor care sunt mântuiţi și știu acest lucru.
Clasa a doua – a celor care nu sunt siguri de mântuirea lor, dar doresc mult să fie.
Clasa a treia – a celor care nu numai că nu sunt mântuiţi, ci sunt și total indiferenţi faţă de mântuire.
Repet din nou întrebarea mea: „La ce clasă călătorești?.” O, ce nebunie este indiferenţa atunci când este în joc însăși eternitatea ta!
Cu puţin timp în urmă, un om a sosit alergând în gară și, în timp ce își trăgea cu greu sufletul, și-a ocupat locul în unul din vagoanele care erau gata de plecare.
„Ai alergat destul de tare”, spuse unul dintre pasageri.
„Da”, a răspuns el respirând cu greu după fiecare două-trei cuvinte, „dar am câștigat patru ore și a meritat să alerg pentru asta.”
„Am câștigat patru ore.” Nu m-am putut abţine să-mi tot repet: „Patru ore” au meritat din plin un astfel de efort! Dar eternitatea? Dar eternitatea? Totuși, nu există azi mii de oameni iscusiţi și clarvăzători, care își urmăresc cu multă asiduitate interesele în viaţă, dar care par complet orbi faţă de eternitatea care se află înaintea lor? În ciuda dragostei infinite a lui Dumnezeu manifestată la Calvar faţă de acești rebeli neputincioși, în ciuda urii Sale declarate faţă de păcat, în ciuda caracterului trecător al istoriei umane, în ciuda groazei de judecata de după moarte și
a solemnei probabilităţi de a te trezi la sfârșit cu insuportabila remușcare că te afli în iad, de cealaltă parte a unei prăpăstii de netrecut, oamenii se grăbesc spre un teribil de amarnic sfârșit, nepăsători, ca și cum nu ar exista nici Dumnezeu, nici moarte, nici judecată, nici rai și nici iad! Dacă cititorul
2
acestor pagini este unul dintre aceștia, fie ca Dumnezeu să aibă chiar în acest moment milă de el și, în timp ce citește aceste pagini, să-i deschidă ochii asupra poziţiei sale extrem de periculoase, fiind pe marginea alunecoasă a unei nenorociri fără sfârșit.
Prietene, indiferent de ceea ce crezi tu, cazul tău este disperat. Nu mai evita să te gândești la eternitate. Ţine minte că amânarea este asemeni celui care te amăgește cu ea - nu numai un „hoţ”, ci și un „ucigaș”. Este atâta adevăr în proverbul spaniol care spune: „Drumul lui cândva duce spre orașul lui
niciodată”. Te implor,
cititorule necunoscut, să nu mai călătorești pe acest drum. „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” (2
Corinteni 6:2).
„Dar”, va spune cineva, „eu nu sunt indiferent faţă de binele sufletului meu, ci marea mea problemă este descrisă de un alt cuvânt
INCERTITUDINE.
Eu mă aflu printre cei din al doilea grup de pasageri despre care vorbeai.” Cititorule, ambele, atât indiferenţa, cât și incertitudinea, au același părinte
– necredinţa. Prima rezultă din necredinţa cu privire la păcatul și decăderea
umană, cealaltă din necredinţa în ce privește remediul suveran al lui Dumnezeu pentru om. Aceste pagini sunt scrise în mod special pentru sufletele care doresc să fie, în faţa lui Dumnezeu, pe deplin și fără nicio urmă de îndoială SIGURE de mântuirea lor. Pot înţelege în mare măsură adânca tulburare a sufletului tău și sunt sigur că cu cât te preocupă mai mult această chestiune extrem de importantă, cu atât vei deveni tot mai însetat, până vei ști cu certitudine că ești cu adevărat și pentru totdeauna mântuit. „Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” (Marcu 8:36).
Singurul fiu al unui tată devotat se află pe mare și vin vești că vasul lui a
naufragiat pe un ţărm străin. Cine poate spune în
cuvinte chinul incertitudinii din inima tatălui, până când persoana cea mai în măsură să o facă îl asigură că fiul său e întreg și teafăr?
Sau, de exemplu, te afli departe de casă. Noaptea este întunecoasă și rece și drumul îţi e total necunoscut. Aflându-te la o răscruce de drumuri, întrebi un trecător despre ruta care duce în orașul în care dorești să ajungi, iar el îţi răspunde că el crede că cea pe care te afli este cea bună și speră să ajungi cu bine la destinaţie. Oare te vor satisface cuvintele „cred, sper, s-ar putea să...”? Cu siguranţă că nu. Ai nevoie de o certitudine, altfel, cu fiecare pas făcut, neliniștea ta va crește. Deci nu este de mirare că omul, uneori, nu mai este capabil nici să mănânce, nici să doarmă, atunci când siguranţa eternă a sufletului său se clatină în balanţă!
3
„A-ţi pierde bunurile-i mult,
a-ţi pierde sănătatea-i și mai și,
dar sufletul de-ţi
pierzi, pierderea ta n-o poate niciun om acoperi.”
Acum, drag cititor, sunt trei lucruri pe care doresc, cu ajutorul Duhului
Sfânt, să ţi le clarific și să le pun într-un limbaj scriptural:
1. Calea mântuirii (Fapte 16:17).
2. Cunoștinţa mântuirii (Luca 1:77).
3. Bucuria mântuirii (Psalm 51:12).
Vom vedea că, deși aflate în strânsă legătură, totuși fiecare dintre ele are o bază separată; astfel că este posibil ca un suflet să cunoască calea mântuirii fără a
avea acea cunoștinţă a propriei mântuiri, sau poate ști să este mântuit, fără a avea, în orice situaţie, bucuria care se cuvine să însoţească această cunoștinţă.
Mai întâi, deci, să vorbesc pe scurt despre
CALEA MÂNTUIRII
Te rog să-ţi deschizi Biblia și să citești cu atenţie al treisprezecelea verset al celui de-al treisprezecelea capitol din cartea Exodul; acolo găsești aceste cuvinte rostite de buzele Lui Iehova: „Să răscumperi cu un miel pe orice întâi-născut al măgăriţei; iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întâi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.”
Acum, hai să asistăm în gând la o presupusă scenă care ar fi putut avea loc acum trei mii de ani. Doi oameni (un preot al Lui Dumnezeu și un israelit sărac) au o discuţie importantă. Să ne așezăm și, cu permisiunea lor, să ascultăm.
„Am venit să aflu”, spune israelitul cel sărac, „dacă nu te-ai
putea îndura să faci o excepţie în favoarea mea de această dată. Acest micuţ fragil este primul născut al măgăriţei
mele și deși știu foarte bine ce spune Legea Lui Dumnezeu despre asta, nădăjduiesc să găsesc milă și astfel viaţa măgărușului să fie cruţată. Sunt doar un om sărac din Israel
„Dar”, răspunde
preotul cu fermitate, „Legea Lui Dumnezeu este clară și fără
greșeală: «fiecare întâi născut al unui măgar să-l răscumperi cu un miel, iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul». Unde este mielul?”
„Ah, domnule, nu am niciun miel.”
„Atunci du-te și cumpără unul și întoarce-te înapoi cu el sau gâtul măgărușului cu siguranţă va trebui
frânt. Ori mielul, ori măgarul trebuie să moară.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu